E-atât de goală casa noastră...
Nici pe fereastră
nu mai joacă nici o rază;
totul e o interfază
prelungită.
Încă-o noapte nedormită...

E gol și parcul. Acoperit
de mângâieri celeste
își trăiește ultima suflare. Tăceri rupestre
înconjoară totul ca un fum,
totul se preface-n scrum.
Plâng doar eu. Sau poate amândoi;
ne leagă cortina de fier
dintre noi.

Sub ceruri grele, ceruri gri
oare ne vom reîntâlni?
N-or readuce pașii noștrii
pe străzile pustii?
Fără tine aici aproape
degeaba se naște încă-o zi.