Încep să-ți recit file din inima mea,
să-ți povestesc despre stele,
despre visele mele,
despre rostul himerei,
despre dragostea din timpul holerei.
Și râzi. De ce râzi?

Încep să-ți cânt poeme sfâșietoare,
elegii ale unor minți fără scăpare
și reci.
De ce pleci? Mai stai
să-ți compun o strofă de rai,
să-ți ascund în păr o floare,
o lacrimă rătăcitoare,
să-ți sorb fericirea din pleoape
și-apoi să mă-înec în ape;
la ureche ușor să-ți șoptesc
„te iubesc”.

Și râzi și pleci și-alegi să mă-îneci.
Păcat....
mi-ai rupt inima-mi de damnat.