Am adunat toate cuvintele pe care le știam
și le-am vândut prietenilor cu un preț de nimic.
Acum stau cu banii în mâini
și cu vorbele risipite pe la amici.

Îi privesc, le mimez, iar ei
aruncă în mine cu cioburi de cuvinte sticlate
și cu nuanțe melodice pe care le-au furat de la păsări.

Tăcerea mea li se pare țipăt,
iar mie strigătul lor mi se pare lașitate.

Am fost la piață și pe toți banii
mi-am luat o cutie gri –
am vrut să adun în ea tot ce-mi mai rămăsese:
virgulele, punctele, exclamație și semnele de întrebare,
câteva sentimente și pe mine.

Mai târziu, când oamenii au început să mă caute,
am împins capacul cubului
și am respirat cu flori, ferestre, postere și mobilă,

dar primul lucru de care m-am întrebat a fost:
”Unde-s cuvintele?”

2.06.2000