În ochii tăi cei limpezi
Îmi regăsesc trecutul,
Văd anii tinereții
Cum mi s-au irosit,
Lucind ca altădată
Privirea lor mă-ndeamnă
Să uit nefericirea,
Să uit cât m-ai mințit.

Supus mereu ca sclavul,
Cu lanțuri la picioare,
Cu mâinile legate,
În ei mă adâncesc,
Vrăjit, iar cad în cursă,
Ademenit de umbre
Și mângâiat de pleoape
În ei mă rătăcesc.

Uitată-mi-i durerea?
Evaporat mi-e plânsul?
Ce râuri de durere
În suflet mi-au săpat,
Ori cruda soartă a vieții,
Ce-acum o umflă râsul,
Își savurează jocul
Ce-n minte avea schițat.