Iubitul meu cel de departe,
ce greu de pași singurătatea îmi atârnă!...
Eu dorm sub cerul gol; ca niciodată
nu mă veghează stele și nici lună.

De-aici, din lumea mea de sticlă,
vreau să cuprind ce-n veci n-a fost cuprins;
dar între noi trec secole, nu clipe
și-a nu știu câta oară azi a nins.

Și de-aș găsi pe undeva o zână bună
sau de aș câștiga dreptul de a iubi la loterie,
aș cumpăra și pentru cerul meu o lună,
o lună mare, poleită, din hârtie.

Uneori, în nopțile goale de vise,
când simt eliberare-atât de-aproape,
mă-ntreb de-am să mă fac vorbe nezise
sau dor de stele și de ape.