Atâta liniște in jur!
Nimic nu-ncearcă să-mi trezească nepăsarea
și rătăcirea adormită-n puf.

Cu ploapele închise
revăd imagini mute,blesteme ale fericirii,
iluzii nedesprinse de fila din trecut.
Când am distrus clipirea, n-am priceput nimic
din sângerarea crudă a ochilor pustii.

Pe buzele amare
zâmbetul a încremenit și atârnă de suspine,
...se ține să nu cadă în nemurire.
Trăirea mea n-aduse surâsului nevătămat
decât fiorul unor eterne chinuri fine.

Cu brațele învinse
disloc prea acuzata inimă de piatră și o schimb
cu una simplă de pământ.
Un temător curat și sincer am fost întotdeauna,
Din prea mult sacrificiu am devenit un strâmb.

Sub pașii verzi,
umbra frunzelor de catifea se chinue necontenit
să se îndepărteze de rugină.
Când mersului i-am frânt cărarea, parada mi-a înțepenit.
Nici n-a plecat, nici nu s-a mai oprit.

Stă totul nemișcat,
și orice ar îndrăzni să înfrunte stăpânirea,
e mistuit și derutat.
Doar așteptarea prinsă în capcană
mă-ncurajează și-mi stârnește răzvrătirea.

Mai stau puțin,
doar cât năvala goală din ziua cea cerească
a dorului când avea dor.
De mâine voi străbate depărtarea preferată
plutind în neștiință prin existența omenească.