am scos toate oglinzile din case
le-am curățat de cioburile care trecuseră prin fața lor
în căutarea unui chip cunoscut
și le-am înșirat pe lângă drumuri
pe la răscruci și piețe

prin dormitoare ea nu mai trecea
de multă vreme
așa că am aruncat tot până a rămas doar albul
ochilor întorși spre perete
de pe rafturile de sus cu amintiri
admirate de toți
m-am lăsat în umbra subsolului
apele mi-au ajuns până la genunchi
înnecându-mi rotula
în cercurile căscate sub mine
cu încrederea unei adâncimi fără măsură

o mână care se întorcea mereu după mine
cu toate degetele desfăcute
mă făcea să mă simt
un femur îndoit într-un picior grăbit
dar eu voiam să întâlnesc cărțile deschise
să le cer să își amintească de mine
ca de arătătorul profetului

am făcut o zi întreagă exerciții de deschidere
din mișcări de felul acesta
a învățat trupul meu să scoată din el
urmele de eternitate
și să le spele de singurătate