agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-25 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
sunt o dantură pulverizată, o gură arsă după o noapte cu băutură
sunt o sarcină toxică, un torent albastru de cianură zvâcnind bifurcat din gura păianjenului, mai puternic decât un cașalot, mai fragil decât o eprubetă: sunt un visător incurabil. sunt o siluetă de arme de foc împletite, archebuze, flinte și mortiere sunt apocalipsul vestit deodată de toate trâmbițele țevilor de canalizare, conductelor pentru gaze când orice floare devine un pearl harbour de viermi și viermele scoțând capul din boaba de strugure strigă o, doamne, șoimul tău vreau să fiu, o, doamne, strigă viermele, dacă toți atomii cărnii mele s-ar preface-n lumină aș străfulgera universul și în fine ți-ar vedea viețuitoarele fața și mâinile cu degete infinite, pieptul cu milioane de sfârcuri flacăra șiroind pe tine ca o sudoare. mă zbat în gelatina oceanului, în țărâna de crăci a pământului în noroiul apusului, în untura clădirilor aprind toate lacurile de pe o emisferă întreagă storcându-mi un răsărit de pixuri de aur din inimă. sunt omul răscut din vene și mațe și liță sunt un pahar de vodcă însângerată sunt un blindaj de hoteluri arse din temelie. mi-am frecat beregata cu alge, m-am spălat cu un banc de păstrugi mi-am spart dinții în soare, am locuit în femei mi-am uscat părul, după o baie de mărăcini, cu învierea lui grünewald, cu răsăritul lui caspar david friedrich am supt un cocktail molotov din burete. strivește-mă dacă poți, căci eu sunt acela care îți bea numele și scheletul os cu os, din cana de carne. eu îți mănânc timpanul păienjenit, cum zaci pe o rână făcând plajă la bombardament, bronzându-te la iad și la catastrofă eu rotesc punctele cardinale, eu sunt păpușarul glandelor tale eu sunt ulcerația dimineții de primăvară și stația de tramvai încolăcită în ceață și viscol și dinotheriul schelet care iese în fiecare noapte din muzeul antipa plimbându-se zăngănind pe sub cele mai palide stele prin piața victoriei apoi pe șoseaua ștefan cel mare, răsturnând mașinile cu roțile înspre cassiopeea și lună și scărpinându-se de blocurile nou construite. sunt tot ce te mănâncă și tot ce te rumegă și tot ce te sfâșie o caracatiță tandră, lipită de bulbul și creierul tău. ...copleșit de singurătate, priveam ca dintr-o faclă de sticlă spectacolul tragic al lumii noastre. între flăcări, benzină și țevi meditam la pace și puritate bălăcindu-mă într-un aluat de deșteptătoare. timid, staniol, fotofob, mă simțeam atât de bine acolo în grotă în grota căptușită în sânge. am văzut apoi răscolirea mormintelor, jumătăți de femei și bărbați smucindu-se să iasă din țărâna înzăpezită am văzut cisterne înnegrite, căptușite cu vată de sticlă, trase pe linie moartă sub cel mai splendid apus de îngeri încolăciți și o lumină sălbatică urlând să iasă de sub coaja copacilor și tâșnind de sub aripi de vrabie. doamne, ce acuplări apoi prin campinguri și bazine de arteziană ce înghesuieli prin garsoniere, și totuși câtă melancolie pe fața albastră a celor mergând mână în mână spre scala. am văzut iadul și paradisul rotindu-și fustele de păcură deasupra orașelor și satelor și cuibului de bondari și disputându-și cu turbare o cărămidă. priveam toate acestea cu ochii albaștri, apoi am fost silit să-i închid căci am trecut cu pletele fluturând printr-o strâmtoare de carne. sunt o pisică gândind cu înfiorare la acest univers sunt un obiect visător, zăpăcit de circulație și vitrine sunt mecanismul din turn, gata oricând să-și rotească Mariile albastre și vișinii, peste vreo fetiță sau vreo agrafă sau peste un oraș cu poduri de hidrogen. pe lângă tine sunt nimeni, tu, fantomă încărcată de energie, tu, iluzie mai reală ca piatra, tu care ții lumea în palmele tale protejând-o de vânt ca pe flacăra unei brichete, lumea cea aurie ce va dura doar cât să-ți aprinzi tu țigara, lumea rotundă și rotitoare plină de pruni înfloriți, de corturi de circ de combinate de îngrășăminte și frizerii și ciorapi lumea pe care atât o iubim... sunt un șurub de lacrimi șiroitoare, un buchet de vicii și pulsiuni un câmp pe care inima mea înaintează în cârje. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate