agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-09 | |
mă trezeam la trecerea cometelor și mă întrebam,,cum ar fi cum ar fi să ningă în toiul nopții
să ningă peste toate mâinile întinse peste scuzele necerute vreodată?” ieșeam pe acoperiș pe prima treaptă și mai sus vecinul de vis-a-vis- bătrânel simpatic- mă vedea întotdeuna își scotea repede umbrela din buzunar o plia cu degetele lui încrețite picta pe ea alte buzunare în ordine crescătoare se făcea că plouă fluiera niște pseudobucurii pigulea regrete de scame venea din toate vremurile din toate poveștile cu oameni cumsecade târându-și mândria iubirile mila în piciorul de lemn învechit urcând și coborând atâtea zile în șir mă urca pe umărul lui schilod avea toate răspunsurile în buzunarul acela larg și roșu din piept dar nu îndrăzneam să mă uit era mereu noapte apoi ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic își continua drumul spre casă așteptam la ușă până vineri seara când soția lui venea să deschidă se uita prin noi la ultimele căi nealbite de stele la capul țuguiat al vecinilor dormind peste grijile lor evidente încercând să le sufoce deodată ne scotea din tinerețea ei cu rochii de stofă (numărase ierni bune până să ajungem) ,,am avut pantofii rupți și visele crăpate” anunța bătrânul ca un descântec de lipit pe buzele celorlalți când nu ajungem să le punem mâna pe creștet amândoi împărțeau un fotoliu cu cele patruzeci și șapte de tangouri neterminate stăteam așa până când din ceasul de pe perete începeau să iasă aburi prelungi nopți nedormite bunicii se aminteau reciproc își desenau mâinile pe cărți vechi ca o dedicație mereu înnoită eu le vedeam nepoții cu vertebre minuscule mirările mijind de sub puloverele vopsite în verde așa mici încât bătrânii îi puteau duce în suflet fără să se plângă știau că așteptam demult că eram mai bătrână decât ei și că aveau să trăiască pentru totdeuna (uneori aveau impresia că trăiesc pentru altcineva)în atriile mele primeam de fiecare dată bomboane de mentă și un buzunar în plus înainte ca mâinile lor să rămână înțepenite în poze zimțate alb-negru contemplându-și răsuflarea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate