Noaptea




O licărire se zărește pe cerul negru al nopții:
E doar o stea care așteaptă judecata sorții.
Când ceața-ntunecată se va topi ușor,
Destinul ei va semăna cu-al unui muritor.

Razele lungi, de foc și de gheață,
O vor stinge ușor, ușor din viață.
Visul frumos de-argint și de văpaie
Se va stinge repede, dintr-o suflare.

Strigătul de durere al nopții disperate
Nu va schimba sorțile vechi, uitate.
Zorii neînduplecați vor risipi misterul nedezlegat,
Iar farmecul de vis al stelelor va fi ferecat.

Când soarele se va duce din nou la culcare,
Viața-ntunecată va curge iar în zare.
Stelele-și vor face din nou iluzii, vise
Cum că nu vor mai fi încă o dată închise.
Dar fata negricioasă știe crudul adevăr:
Acela că stelele mor.