Mors Nos Liberabimus

Sub cerul alb de soare-aprins,
Sta un om lovit și stins.
Răpus de arme și război
Cu trupul rupt și ochii goi
Pierdut de viață si de noi
El zace invins.

Solii păcii acum apar,
Din cotloane ei răsar
Să caute-o urmă de viață
Printre cadavrele de gheață.
Și caută în neagra ceață
Pe el măcar.

Și l-au găsit într-un final
Pe el, un mare general
Era răpus pe malul gol,
Căzut, in lupta de ocol.
S-a apropiat de el un sol
L-a ridicat din mal.

Crâncen a fost, să lupte el
Cu toți barbarii cei defel.
Biruind în jos și-n sus
Până atunci, cand a fost dus
De-o sabie ce-lucea-n apus
Și l-a distrus.

Aliații atunci când au văzut,
Pe brânci acolo, au căzut
Înmărmuriți rămași cu toți.
Generalul mort, cum să socoți?
Să mergi inainte tu mai poți?
Rămâi pierdut..

A condus armata toată,
O bătălie nu i-a fost luată.
Se lupta cu strășnicie
Strălucind ca o făclie
Și a murit cu vitejie
Onoarea nu i-a fost vărsată.

Si de ce să mai trăiești
Să mai vrei să mai clipești?
Pe odorul tău n-ai să-l mai vezi.
E mort acum, tu ce mai crezi?
Că vreodata ai să-l revezi?
Și să-l privești?

Tu, niciodată nu ai vrut
Să vezi în mine ce-ai avut.
Acum plângi încet și rar
Și îți verși întregu-amar
Abia acum pui pe cântar
Ce ai piedut.

Te înneci în lacrimi alburii
Ce inundă întregile câmpii.
Degeaba strigi la 'naltul cer,
Degeaba implori zeii de fier
Căci știi și tu că cei ce pier
Nu-i mai invii.

În brațe vrei să mă cuprinzi,
Întregul suflet să-mi aprinzi.
Ai da ani din viața ta
Să poți să mă trezești cumva,
Părul blond, pe gura mea
Tu îl întinzi.

Din ale tale brațe nu mă dai,
Să mă îngroape cu alai.
Tu nu vrei să înțelegi
Că nu poți sa mai alegi.
De pământ nu poți să legi
Al meu trai.

Căci ce e viața pe pământ,
Mai mult decât un simplu-avânt..?
Da, viața toată e un drum
Ce îl parcurgi de mic, de-acum
Te pierzi adesea printre fum
Spre locul sfânt.

Sfârșitul ne va elibera
Așa că nu mai cerceta,
Legea vieții să-nțelegi.
Să iți pierzi anii întregi
Chiar dacă vrei, nu poți s-alegi
A mă salva.

Ea a încetat acum din plâns
Bătută de un gând ascuns.
Din tot,nimic nu-înțelegea
Și în gol acum privea
Cum un sol îl tot purta
Spre nepătruns.

Abia-n final a înțeles și ea
Că un drum e viața ta
În care cei mai buni răzbesc.
Ei din haos răsăresc
Și-n pământ se ofilesc
Căci omu-i fulg de nea...



Trifan M. Iulius.