Atunci Almitra zise: “Vorbește-ne despre Iubire.”

Iar el își înălță capul privind mulțimea, și o tăcere adânca pogorî peste toți. Apoi, cu o voce mare, începu:
“Când iubirea vă face semn, urmați-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele și prăpăstioase,
Și când aripile-i vă cuprind, supuneți-vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar când vă vorbește dați-i crezare,
Chiar dacă vocea-i ar putea sa vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustiește grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie sa vă și crucifice. Precum vă face să creșteți, ea trebuie să vă și reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălțimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleștarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu, ea va seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăța de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Va frământă până ajungeți foarte supuși,
Ca apoi să vă hărăzească focului său, și să puteți deveni pâinea sfântă la ospățul divin.
Toate acestea vi le va da iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteți cunoaște tainele inimii, și astfel să deveniți o parte din inima Vieții.
Dar dacă, stăpâniți de teamă, veți căuta doar tihna și plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiți goliciunea și să ieșiți din treierișul iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veți rade dar nu cu întreaga voastră bucurie și unde veți plânge dar nu în toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine și nu se ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpânește și nu vrea să fie stăpânită;
Fiindcă iubirii ii e de-ajuns iubirea.
Când iubiți, nu trebuie sa spuneți “Creatorul este în inima mea”, ci mai degrabă “eu sunt în inima Creatorului”.
Și să nu credeți că puteți croi singuri drumul iubirii, fiindcă iubirea, dacă o meritați, vă va arăta drumul spre ea însăși.
Iubirea nu are nici o altă dorință decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubești și trebuie să ai dorințe, fie ca ele acestea să fie:

* Să te topești și să devii izvor ce susurul în noapte-și cântă;
* Să cunoști durerea prea marii duioșii;
* Să fii rănit de înțelegerea iubirii;
* Să sângerezi de bună voie și bucurându-te
* Să te trezești în zori cu inima întraripată și să înalți mulțumire pentru încă o zi de iubire;
* Să te odihnești la ceasul amiezii și să cugeți la extazul iubirii;
* Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului;
* Și, apoi, să dormi înălțând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”