Mergeam pe trotuar pur și simplu.
Nu mă certasem cu nimeni.
Era o zi ca oricare alta.
Doar soarele parcă eram puțin mai blând decât de obicei.
Nu mă gândeam că voi da de tine.
Eram un simplu trecător
Până când m-am împiedicat de zâmbetul tău
Și am căzut peste privirea ta cu tot cu zecile mele de kilogramele de entuziasm.
Brusc, gândul meu a căpătat altă culoare.
Îmi imaginam deja cum mă vei face în toate felurile:
Porc, nesimțit, imprudent.
Dar nu. Nu te-ai legat nici măcar de mama.
Brusc te-ai calmat și mi-ai cerut o țigară.
Nu fumez ! Nici tu nu ar trebui să o faci !
Dar, mă rog !
Eu vreau doar să știu cum pot să te despăgubesc,
Fiindcă un zâmbet zgâriat nu se repară chiar așa ușor.
Te-am pătat pe surâs și să știi că nu iese la spălat culoarea ochilor mei !
Nu-i nimic ! Trec pe la farmacie și îmi iau niște pastile pentru reparat tăcerea.
Oricum, data viitoare fii și tu mai atent !
S-ar putea să te dea careva în judecată fiincă l-ai călcat pe gânduri.
Nu, nu ! Stai liniștită, că am să te aștept tot pe tine !
Poate a doua oară ai să-mi returnezi o palmă peste zâmbet,
Sau un pumn în bucuria că te văd.
Până atunci…
Lasă că îmi trimit culoarea ochilor la terapie intensivă, Până va fi să vii să mă lovești peste tăcere
Și ai să mă lași să-ți cer câteva veșnicii,
Pentru îngrijire la domiciliu
A zâmbetului decedat și înmormântat în mine însumi.