Au murit iubirile odată,
Sângerând tăcerea în amurg,
Îngerii cu-aripile de piatră,
Către cer privind acuma plâng,

Templul se îndoaie de mireasma,
Florilor de sticlă ce se sparg,
Și ne despărțim de lumea asta
Îngropând în inimă ce-i drag.

Alergăm ca umbre spre pustie,
Prin clepsidra plină cu nisip,
Să ne pierdem iar în veșnicie,
Tăinuind când noaptea s-a ivit,

Plâng în urmă disperări tăcute,
Îngropate în dorințe vechi,
Pe cărări vor merge neștiute,
Rătăcite noile perechi.

Umbră cu miros de câmp și pâine,
Vei rămâne prinsă-n amintiri,
Prizonieră-n ziua ta de mâine,
Sângerând coroana ta de spini,

Iar prezența ta însângerată,
Va-nroși apusul in amurg.
Îngerii cu-aripile de piatră,
Timpul lacrimilor îl parcurg...