ca un accelerator de protoni
gonind norii de pe iriși
vântul aduce sângele în extaz
zugrăvește cu noi culori
spațiile interatomice umplând
nările cu toate mirodeniile
totul e în clocot totul e în delir
doar din ochii lui se preling
lacrimi grele de pe nasu-i odată
vesel picură corpul rece al morții
căciula îi alunecă peste ochi
ca unui condamnat să nu vadă
sfârșitul să nu vadă
cum dispare lumea-i pură
devine o umbră tot mai mică
murind în cele din urmă
ca să renască într-un mugur
într-o floare