M-agăț cu disperare de-o rază de lumină
Ce-n suflet naște vise și-n zilele ploiase...
Și cum naufragiatul strânge-n brațe colacul de salvare,
Așa le strâng în suflet... câmpiile albastre.
Știu zborul pe de rost...
Aripi îmi cresc în fiecare noapte,
Dar diminețile pustii și reci
Le frâng cu fiecare răsărit de soare;
Dar ce spun eu...?
Doar am murit și nu-mi dau seama încă;
De-aș fi avut chiar nouă vieți,
O rază de lumină nu ar putea s-ajungă
Să-mi crească aripi ca să zbor
Și să renasc din propria-mi cenușă fumegândă.

(vebwell)