O, simplă goliciune,
Castă, profundă,
Ca un când monoton,
Străpungătoare ca un vârf de suliță,
Nobilă ca o coloană,
Plăcută ca o rufă proaspătă,
Goliciune cu genunchii strânși,
Cu mâini pudice,
Mi te dărui umilă,
Ca un fruct tare, acoperit de ploaie,
În dimineața lăptoasă.
– O, răgaz, nehotărâre, iată grădini de merișor tuns,
Sălcii ondulate, cărări de nisip palid,
Și iată sânii tăi luminoși,
Ca niște geamuri șiroind de ploaie repede,
Iată ochii tăi tineri spălați
Ca ochiul de apă după ropotul de ploaie ;
Iată o-ntreagă livadă de degete
Care sunt puternică-mbrățișare, adâncă mângâiere,
Iată-ți pulpele eliberate,
Cu chipul plecării mlădii,
Și gâtul, suport comod capului tău,
Pasăre liberă care nicicând nu-și ia zborul.
– Goliciune, triumf arzător în tăcere,
Combustie interioară,
Stăpân deplin, precum o zi-nsorită,
Cu petele sale de umbră pe trupul tău, e un freamăt de frunze,
Trupul tău este-ntreg o bâlbâială de buze,
E tot un freamăt de gingășie
Pe coapsele a mii de căprioare în pădure,
E o corabie vestitoare,
O amforă legănată pe brațe,
Pe coastele colinelor, de către zeițele armoniei,
Este columba cu ramura.
– Este numai trupul tău simplu cu ținuta tragic de calmă.