Trilurile ei încântaseră zarea
cerul se însenina la cântecul ei
florile întâmpinau mai bucuroase soarele
iar oamenilor li se părea că nopțile
sunt mai scurte ascultând-o

Și acum se zbătea
neputincioasă într-o cursă

Nu vei păți nimic
eu sunt stăpânul acestor ținuturi
de acum vei cânta în grădinile mele
care sunt cele mai frumoase de pe pământ
Când grijile vieții
îmi vor da bătaie de cap
tu mă vei veseli cu trilurile tale
acum ia-ți zborul simte-te în largul tău

și de atunci măiastra zboară
deasupra acestor grădini minunate
aidoma unei cuști uriașe
acoperite cu zăbrele de aur
iar ea și-a uitat cântecele