Vântuită uscat,
fără să-i plângă vreodată
porția de cer din cap,
fără să-nmoaie praful
așezare strat peste strat a durerilor
cu glezne umflate de atâta mers
prin mințile altora
își amintește, uneori,
când e singură, era frumoasă
își creiona ochii cu fiecare apus
ruja fiecare răsărit în zâmbetul ei,
timpul nu-i obosea, decât atunci
când nu făcea dragoste.

Astăzi, măruntaiele întreabă:
vrei primăvară crudă
sau, mai bine, o toamnă coaptă?
Tu știi că ești aceeași,
nu ai uitat să iubești.