Curge apă din cer peste nervii mei morți
pe un câmp de bătaie.
Apa îmi spală de sânge-nchegat măruntaiele,
creierul, beregata.

Școlărița numerotată, mielușea albă stropită de mașini
pe mijlocul șoselei în vinerea mare.
Ude îmi sunt șosetele, îmi sar pantofii din picioare,
fug de-mi sar ochii de timpul real și uscat de acum.
Moartea aleargă odată cu mine în aceleași sandale
pe aceeași parte de drum.

Gunoaie, canale-nfundate, mizerii adunate în straturi,
sub toate o inimă tresărind ca un șobolan ud
dezvelit în lumină.
Fără vreo vină la paisprezece ani alergam fericită
cu cămașa descheiată prin ploaie, cu fotografii 3/4
pentru primul meu buletin…

Mănânc și dorm ca un străin. Ne ungem cu unsori,
ne tundem, ne tăiem unghiile subțiri.
Așezați pe lame stau și ne privesc perplecși
luxurianții noștri copii.

Până azi au fost vii toate întâmplările !
Un miros bătrân îmi hăituiește nările,
mă stoarce de ultima vlagă…

dragă eu plec
așteaptă-mă dragă…