agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-03 | | Înscris în bibliotecă de T. Constantin Georgescu
Fiecare vârstă cu întrebările ei asupra realității :
O femeie stă singură în turn, brodând toate momentele unui turnir, în poală ține roșul pentru penele cavalerului, revărsat într-un ghem de ață nefolosită, și brațele ei în mânecile de catifea cenușie tresar ușor, reflectând asemenea catifelei licărirea violetelor și a coriandrului pe corsajul de muslin. Lemnul greu al roții de tors într-un colț. Așternutul alb pe pat. Și spânzurătoarea în fața ferestrei aruncă umbre atât de lungi în amurg. Ne putem oare îndoi de frumusețea umbrelor ? De tiparul lor pe pietrele pieței ? Poate că e și o întrebare asupra autenticității privind înapoi, – singurătatea ei seamănă prea mult cu o convenție în timp ce tinerele slujnice se agită în bucătăria mare doar cu câteva trepte mai jos – pun oalele la fiert, își strâng frumoasele buze în tăcere, amintindu-și c-a fost și ea cândva asemenea lor amintindu-și apoi mărirea ce-a urmat după ce regele a luat-o în patul lui și i-a dăruit mătăsuri prețioase pentru rochii, și bijuterii. Și se încruntă când își amintește de copilul din sicriu mort pe neașteptate într-o zi. Și realitatea morții e una dintre întrebări. Putem să ne-ndoim de moartea de dincolo de fereastră ? Ce nemișcată stă ea întreaga zi, doar cu acul fulgeră în pânza albă, purtând tot roșul, verdele, violetul și galbenul în povestiri, povestiri ale degetelor, cu care mintea nu are nimic de a face. Mintea e afară, în pădure – ultima fluturare a cozii de lup când dispare în tufișuri. Lupul gâfâie când se oprește din fugă în nări cu miros de iepure. Își schimbă drumul astfel încât să întâlnească iepurele. Dar degetele ei sunt absorbite în povestea propriei morți țesute aici – făcând împunsătura pe calul care aleargă, așa încât cavalerul roșu să-l dea jos de pe cal pe cavalerul galben și publicul aplaudă, în timp ce doamna cavalerului galben își flutură evantaiul desperată, deși nimeni nu va ști niciodată că nu-i pasă decât de mâinile ei în mănușile galbene semănând cu două păsări. Nu poți să nu te îngrijorezi când culorile pun întrebări, în această îndepărtată în această nu prea îndepărtată situație.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate