O lume întreagă încearcă să mi se rătăcească prin vene,
dar eu pe tine te las și asta uneori când
mă plictisesc de mine

Câteodată încerc în zadar să exprim în cuvinte mai îmbrăcate
haotica emoție ce doar orbii o văd și-i simt
tenebrele de ce-uri

Ciudat cât de ironică poate fi viața când se rup paginile poveștii,
nu-ți mai rămane decat să prinzi fluturi din zbor și
să te rogi
să-ți iasă crima perfectă atunci aripile le devorezi
cu nesaț

Dar eu nu vreau să te împart timpului, morții și
nici vieții,
Ci să mi te imprim direct sub piele până la
cel mai ascuns nerv
Să te respir, să te simt si să ader la tot ce-i al tău pentru un timp nedefinit...