Între cruce și cel ce o poartă nu mai e loc pentru altceva
ce să aleg cînd luna și soarele
se nasc una dintr-alta ca apoi să se caute?
poate dorința ta de a trece neobservat prin încăpere cu
părul frînt peste măslinul care ne va prăda mîinile dimineața
un umăr ce pare a nu fi al meu se rotunjește în cer și mă doare
e-atîta liniște că ființa tresare amintindu-și de neființă
doar eu plîng peste crucea ce se desface în iarbă
și nu-mi mai amintesc nici cuie nici mîini…
te-am așteptat pînă ce timpul și-a devenit sieși inegalabil pe
urmă luminile s-au făcut umbre întinzîndu-se pe fereastră o
jale mare a cuprins clopotele îngropate sub casă fără
să știe ochiul e hrana păsării fața vîrtej în care
pana a stat nemișcată o clipă dacă vine
ploaia și spală drumul golgotei, mă ierți?