agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3844 .



vulcănește
poezie [ ]
o să mă ierți?!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [li ]

2006-05-30  |     | 



în lipsa unei alte preocupări cu murmur afectiv
o să mă iubesc
vulcănește

cu o singură pereche de buze în minte
pe creierul meu stau lipite ca niște meduze rozalii două buze nemiloase care-mi sorb mințile

nimic nu mă excită mai mult decât să violez câte ceva în gând
senzația falsă că o să fiu lavă într-o zi îmi întârește sfârcul drept
cel stâng s-a lăsat mereu mai greu sub degetul literei

minciuna este o încercare onestă de a împăca
două adevăruri diferite

nu pot deschide ferestrele pentru că azi se gătește ou prăjit
în conserva vecină
ceea ce mi-ar zbârci îndeletnicirile în fond cine se masturbează
cu ferestrele deschise în lumină?

mă uit holbândă în mine îmi arcuiesc conturul și încep să mă devorez
dinspre tălpi cu încetinire și popas pe genunchi
îmi desfac picioarele îmi pregătesc temperatura

încep:
mercură floare de vară 29 de ani veselă rumenie vezi că-n orice băltoc poate apărea o lume cu pești? vezi că-n orice tufiș se-ascunde o armă? arunc mulineta spre nara soarelui și trag el vine prostul se lipește tot de epidermișoara mea fără să mă ardă eu merg cu soarele pe străzi de aia sunt cea mai frumoasă zic coapsă coapsă coapsă te rog să coapsă dau ochii pe spate hopla și-mi văd ceafa oho! aranjez buclele tu urli de asta îți arde acum? eu râd și te gâdil pentru că floare de vară 29 de ani nu știe să ia în serios vulturii n-am nici minte nici rușine sunt o zmeeeeee deci o victimă sigură căci respir într-o lume de foarfece asta e! în acest oraș totul se taie: maioneza moțul pofta cheful și mai ales sforile zmeelor se foarfecă e și ăsta un mod de eliberare a văzului zic și-mi lipesc fruntea de geamul acvariului vino-n peretele meu vino-n peretele meu parchează și uită că-n orice bord un ceas contorizează timpul rămas până la explozie

bubuie-mă

dă bice focului ajută-l să curgă să mi se prelingă pe spate să se oprească în culcușul din spatele genunchilor să-ți lipești gura de ei să bei și să te vindeci
aici aș spune amin dacă nu aș ști că

sunt aproape nu te opri continuă

gânduri aaaavem gânduriiii trei la zece mii legătură de mărar bonus numai ia-le dă tu un ort pentru spinarea lor întoarsă pentru ochiul lor erect constipate gânduri neduse până la capăt să nu uiți nici o clipă că stau în sala de arme pregătesc atacul mă masturbez și biciuiesc sângele diiiii

încă un pic

azi am avut primul orgasm cu mine am cutremurat oglinzile toate cuvintele s-au prelins de pe ele la picioarele mele e acum o baltă în care limba română e un ochi care se zbate obosit și dă să doarmă
pe gură mi-a ieșit plăcerea azi

era un abur o spumă o lavă o mercură
o fetiță care se trezește mereu înaintea mea îmi spală dinții înaintea mea îmi încalță tenișii galbeni îmi bea musli și iaurtul îmi termină goblenurile și te iubește în locul meu dementa

sunt plecată cu dracul în cercetarea patimii
dar promit să mă-ntorc

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!