O frunză se naște în eternitate.

Toamna cade în infernul
sufletelor pline de păcate biodegradabile
roșii și galbene,
primăvara prinde aripi
din nou verzi
și o găsești în același loc,
pe aceeași creangă.

O frunză are numai suflet,
poate și de aceea pășește toamna
în nemurire.
O frunză e ca o pasăre,
primăvara, mama-naripată o-nvață
să zboare,
poate și de aceea tot timpul sfârșește
prin a se întoarce pe aceeași creangă,
în același loc.

Omului îi lipsesc
aripile și goliciunea spiritului,
poate de aceea nu are decât o viață-
mult prea scurtă pentru deprinderea
zborului.