la început
n-am avut glezne
în locul lor purtam sufletul pe din două
și ne recunoșteam după zbor
n-am avut timp să fim mai mulți
eram doar doi
și ne iubeam
fără să știm cine suntem

la început aveam grădini în care pășeam oameni
și am văzut cât de frumoși eram
toate erau la început
acum
ne-am ridicat peste suflete și avem glezne
ne recunoaștem după cât de apăsat călcăm unii peste alții
cu gurile deschise mimând fericirea

acum suntem mai mulți
dar suntem singuri în doi
ne-am aflat
dar au murit grădinile
și vedem cât de urâți am ajuns

acum nu mai avem timp
să fim oameni