când din mine nu mai rămâne decât
aburul de ființă cu organe stoarse
în teasc
mă întind la picioarele tale
te invit să-ți potrivești tălpile
în respir-inspirul meu
vertical

creierul meu în pantaloni scurți
aruncă pietricele în geamuri

nici un gând nici măcar cel mai frumos gând
nu-ți sparge puterea

când din mine nu mai rămâne decât
ligheanul cu lături banale
las animale leneșe să mă soarbă
ele coboară aliniate din colțurile ochilor tăi
cu drapele de pace în cozi

animalele
îmi rod conștiincioase inima
osificată

înghit

sperma ta se umflă în mine
ca un duh hotărât
într-o sfântă