înainte de a fi pădure
credeam că am înăuntrul meu umbletul
sangvin al unei herghelii
acum
cred că tu îți strecori corbii prin mine
și-mi distrugi noaptea toate malurile urmelor
de copită peste care-mi scurg verdele

până cand vei toci și colțurile zidurilor despărțitoare
eu îmi voi lua liber o iubire de la lume
ca să-mi înmoi așteptarea
de mâine
într-o ploaie neștiută de nimeni
care-mi șfichiuie uneori tremurul dorului hoinar
prin frunze cu gust de femeie și coame de cai rătăciți