Ziua golită de lumină devine noapte,
Ne prăbușim în albastru de lună
pătată cu soare,
Și ne gustăm ca două flori carnivore
frunzele cărnoase
mustind de sevă amară.

Și vântul ne leagănă
stelele din ochi în neștire,
și noi suim cu speranțe-n clipire
cu o treaptă mai aproape de cer.

Acum greutatea nopții
apasă pământul,
calcă în picioare
mări, gânduri și păduri,
vreau să-ți ghicesc șoapta
între mii de rostiri
și să-ți simt răsuflarea
pe-a mele fluide unduiri.

Să facem dragoste
sub luciul rece al nopții,
sub ceara fierbinte
ce-o picură luna,
în întuneric
să ne năvălească lumina,
să ne scăldăm în mări de iubire
privirea!