e ultima oară când scriu

la gândul acesta mâna mea dreaptă tresare
are un ritm de ceas ce nu își înțelege rostul
de linguriță care se învârte în cana de cafea
din inerție

degetele acestui anotimp
îmi pătrund în piept și îmi întoarc inima

cu cât se sting mai multe lumini
cu atât mai multă lumină se face

această construcție este prețios-explicativă
nu ar trebui să o folosesc
se va găsi cineva să îmi reproșeze
și eu
mă voi lăsa amăgit că îi pasă

în definitiv de ce mi-ar păsa mie
ceilalți există numai pentru că scriu
ei nu sunt aceiași cu străinii
din căutare
din devenire
din renunțare

mereu alții

am obosit să îi număr
să mă chinui să rețin nume și chipuri

totul durează un singur ceas
lumina se stinge
ochii întunecă
și se aude numai zgomotul pe care îl face
arcul pieptului destinzându-se

se va odihni un ceas
apoi alte degete îl vor întoarce anotimpului
ce nu a lăsat încă urme

pe hârtie