între statui de marmură umană cu pumnul strâns
îmi storc oțet pe rană
iar buzele
mi se zbârcesc de silă mi se strâng cocoare cârduite
aprinzând un crâng
duce-vă-ți!
nu mai jeliți puhava stricăciune aceste piepturi
borhotite din gunoi de prune
când va rânji a primăvară
am să strig
să mă topiți sub aripa de frig și să surpați în ciocuri
țurțurii de zgură
înfipți ca stele căzătoare-n arătură
apropie-te
umbra iernii
îmi tresare genunchiul îngropat în brumă și în sare