Sub pleoape

Mi-am închis anii
într-o idee fixă:
înainte de toate, zîmbetul
ca oricine ar merge pe alături
să zică: ce minte minunată!
Și toată ziua o tratez așa:
cu o bucurie programată din oficiu.
Abia seara tîrziu ajung
să închid sub pleoape
supărările, neîmplinirile,
deziluziile și sărăcia
care, zi de zi, mănîncă din mine
ca un om sălbatic.
Mă trezesc însă dimineața devreme
să îmbrac pe nevăzute
ceasul și zîmbetul
să nu-și dea nimeni seama
ce noapte am avut.
Poate nu e nici o problemă aici,
dar mi-e dureros să văd
cum căutările mele febrile
în ale spiritului
iau încet forma nimicului.