Umblu pe străzi ca o nălucă.
Nimeni nu mă întreabă nimic.
Pomii, mai treacă-meargă!
Ei sunt timizi, îi știu de mici,
De când erau doar niște biete nuiele.
Dar gardurile, porțile, stâlpii?
Ar fi trebuit să mă recunoască!
De-atâtea ori ne-am rezemat reciproc.
Am trecut împreună prin vremuri grele.
De undeva aud un cântec trist;
O melodie ca o mărturisire.
Un om singur trece pe-alături
Fără să-mi ridice o privire măcar.
Cântă și se uită în pământ.
Umblu pe străzi ca o nălucă.
Nimeni nu mă întreabă nimic.

Dan David, Los Angeles, 08-25-2005.