Am uitat să plâng până ca tu să cazi
la genunchiul de piatră al pămantului.
Când de ceva vreme se făcuse seară
și cred că era o seară nici rece nici caldă,
iar noi răsucisem înserarea printre crucile
de lemn și piatră.
Am uitat să mai plâng ,așa cum uiți cateodată
să mergi ,așa cum tu ai uitat intr-o noapte
să mergi, așa uitasem eu în secundele acelea
prin care erau și frunze și vieți, așa uitasem
eu să plâng până ca tu să cazi la genunchiul
de iarbă când deja era seară și iară nu știu de
era rece sau caldă.
Am uitat să te plâng să te uit sau să te culeg,
la genunchiul de piatră al ochiului,ai uitat intr-o
noapte să mergi.