nu poți găsi cadența ca și cum ar mai fi fost ceva înainte
îți amintești doar scurtcircuitul
bucățile de timp mișcându-se printre oase
doar senzația de la sfârșitul unui film
care se tot repetă fără nici un fel de tragism loviturile în craniu
într-o ușă pe care n-a mai deschis-o nimeni

hei îți vine să strigi
dar la mine nu se mai gândește nimeni
putred în sfârșitul ăsta de an
o reptilă care se mișcă
mult mai încet când moare
ține ochii deschiși solzii deschiși mintea

doar nu mă ucideți pe mine singur
tocmai acum când sunt atât de mare

ce era înainte să înceapă
amnezicele stări care rup câte-o parte din creier și fug
în toate părțile ca o ceată de maimuțe ale templului

sau ăsta-i alt film

când treci strada când valsezi ca un orb cu același tremur
în genunchii goi și te cuprinzi
te cuprinzi până ce ai altceva înlăuntrul tău
o frică intensă cu ferestre mobile prin care privești
pumnii strânși și dinții încleștați pe aceeași senzație de nedescris
petele se desprind încet de suprafața creierului și se ridică
păsări de ceară spre o plajă de bazalt

dar nu ai nevoie de ajutor
nici să fii condus în dansul acesta blestemat
ferindu-te de ce e mai rău în aerul din jur
altă cadență strângându-ți trupul într-un pumn
un dans care te face din ce în ce mai mic
să poți fi strivit mai ușor
de memorie