de aici din camera asta obscură
mă simt urmărită cu fiecare lumină
umbra care alunecă erotic pe tavan pe obraz
claxoanele se aud în ritm de mozart
îmi scutur singurătatea de pe mine
ea se așează în haite la picioare amintindu-mi
de noi

mă întrebai adesea
poți să aduni zilele frumoase într-un ghem
și să le dai de-a dura timpului pentru când nu voi fi

răspundeam șăgalnic întrebărilor din mine
ce aș lua cu mine pentru o zidire
aș lua un bărbat
deștept cât o bibliotecă necitită
o ploaie caldă de vară care să mă curețe de păcate
un cireș înflorit care să țină cât o primăvară


doar că de la o vreme mă simt un fel de ana
între zidurile tăcerii
sunt prea strâmte
ale plecării tale semne
poezia asta parcă îmi iese din degete
dezgolindu-mă construindu-mă
și nici măcar nu știu unde
se duce