noi doi
suntem la fel.
ne ingropam in blocajul existentei
din inexistenta noastra.
iar viata somptuoasa,
prin artificialitatea ei,
o incriminam haotic
la al nostru vis absurd.
sa te cuget
e infantil..
dar sa te am....
la fel de pueril?
gandu-mi abrutizat
lupta cu ispita
de a te detine
dar tu....
nici macar nu-nclini spre mine..
creierii-mi infumurati
nu opresc
motorul ce curge-nsetat
de amintirea
ce n-a fost sa ne apropie..
involuntar mi-ai eliberat interiorul urland
si m-ai lasat singura si intunecata
de a ta distanta-nfundata.
cu farmecul tau
printat pe memoriile mele patate
iti suier un singur vers..
n-am uitat ce n-am avut
nu te-am uitat
intristat,
distantat
de-a mea incriminare..
dar nu te-nvinovatesc..
noi doi suntem la fel.
acuzam pustietatea sobra
a ceea ce avem
fiindca noi doi
nu ne avem.
abuzam de facilitatea sumbra pe care o avem
ca nu ne avem..
calcam in picioare
si ucidem verbal
discrepantle ce ne ard,
distantele ce ne retin..
dar intunericul ce-l detin,
nu e oare el plin
de un venin
al prezentei tineretii
ce-mi e absenta vietii?
te las in distnta ta
si te am in gand.
mai bine asa..
decat deloc.....
îî