Deschideți-vă ochii, voi tirani hapsâni,
Mânați de necredință și gânduri de păgâni;
Vedeți că lumea voastră e lacrima de ieri
În care de vei crede îndată ai să pieri;
Priviți și înainte, nu doar prin ce-ați trăit
Căci viața voastră-i numai destinul pricajit
Ce v-a supus la chinuri și nu la fericiri
Și v-a lăsat drept brute lipsite de gândiri.

Voi nu mai sunteți clasici, ci depășiți de vremuri,
Nu vă numiți voi rustici, ci demoni din infernuri;
Purtați o umbră deasă pe-acest rotund pământ
Și o povară crasă ce n-are jurământ;
Însă degeaba -oare?- am evoluat atât,
Ca viciile voastre s-apară rând pe rând
Și să stârpească odată cu stele și cu nori
Tot ce savanți din vremuri au gândit pentru noi?

Uitați-vă la gafele ce istoria nu iartă:
Toate nenorocirile din vremea voastră -iată-
Sunt sterpe amintirile cu gânduri îndrăznețe,
Prin voi apar păgânii cu mii și mii de fețe.
Dar unde-i viitorul? prezent noi nu avem?
Tot voi ieșiți în față drept lideri de sistem?
Nu vă ajunge lumea ce v-a batjocorit
Sau miile de iude ce-odată n-au iubit?

Eu pentru voi -hapsânii- nu vă doresc vreo moarte,
Dar tare-aș vrea să plângeți cu gurile-astupate
Și să vedeți cum lumea a evoluat când voi,
Cu pieptul înainte, vă târați prin gunoi;
Și noua generație va înflori teribil
Lăsând viciile voastre uitate în penibil,
Vom duce lumea noastră pe culmi demult visate
Iar voi nu veți rămâne decât cu-a voastră moarte.