agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-28 | | Înscris în bibliotecă de Miron Marica
Muniții, cai și oameni, zvâcnim în lungi coloane,
cu mucegaiul ploaie, și somnul în ciolane. Omizi lichefiate ne curg pe sub cămasă, când burnița cleioasă pe pleoape ni se-ngroașă. Hârâitor, oftatul își sparge-n piept coptura, între gingii rămâne sleită-njurătura. Și oameni, cai, muniții, călcăm băloși de ploaie, prin Rusia enormă, cu pântec de noroaie. Bocancii sparți, prin pâlnii și guși de iaduri, calcă și pasul cară smârcul tot, halcă după halcă. Mocirle despuiate, cu zburda desmățată, sar moale și ne mușcă, rânjind, de beregată. Băltoacele se uscă pe noi și ni se-agață, vâlvoaie și leproase, de umeri și de viață. Și noi călcăm-nainte, muniții, oameni, vite, dormind, în mers, prin zeama mocirlei nărăvite, pe când noroiul cască si, plescăind, se scoală, plesnindu-ne obrajii cu drojdie de smoală. Zbârlit, își umflă-n drumul truditelor compănii spinările puhave și negre de jigănii. Flămând, holbat la pândă, ca o ciudată fiară, ne-nhață și ne trage în putreda lui gheară. Ne cheamă, ne momește, se gudură, ne suge, ne linge și ne leagă cu lanțuri și belciuge. Cu duhnet ne sărută, ne scuipă, ne despoaie, icnind, ne tencuiește cu lespezi de noroaie. Toți suntem o mocirlă, din frunte la obiele, parc-auzim noroiul cum clefăie sub piele, cum plescăie în carne, cum fâșâie în oase, și, fleșcăit, ne iese prin pleoapele vâscoase. Și oameni, cai, muniții, zvâcnim în lungi coloane... Se-nfundă cauciucuri și roți de camioane, Și caii până-n oiști, și "trupa" până-n șale, Și sufletul și viața, în mâzga asta moale... Și noi călcăm-nainte, prin mlaștinile oarbe, hohotind, nămolul ne suge și ne soarbe, ne bea și ne scufundă, adânc și leșiatic, în leagănul lui muced și vânăt și sălbatic. Colonia Manhaim, Octombrie 1941
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate