Încă îmi amintesc așa de clar prima zi de facultate
când profu de sculptura stupid ca de obicei, m-a pus să citesc cu voce tare protecția muncii
și mă tot gândeam de ce pana corbului trebuie eu să citesc protecția muncii într-o facultate de artă...
ce muncă cu ciocane și stingătoare
începuse să mă enerveze
și m-am oprit

Terec surprins mi-a făcut semn să continui
Însă tocmai îmi simțeam limba ca o libelulă gata să-l doboare
așa încurcat și spălăcit ca un moș
profu se aplecă și-și strânse șireturile
era așa de vânt în clasă
și limba mea devenea morișcă din elicopterele dușmane
Roxi, colega mea se învelea în bluza largă și ciudată
Roxi e fată bună și prea bună, devine slugarnică
și zâmbește la toată lumea
Dea fata totală care face praf orice bărbat
dar prea vulgară... fug bărbații de ea
așa că înjură și fumează
și dă pe gât rachiul
pricăjitului de ovreu...
tare mare figură e Savinescu asta
Așa uscat și amărât ca o limbă de vacă ținută pe gard
se ține scai de oricine i se pune pata
și cam nerușinat
nu-mi place mutra lui
și o presimte, așa că își rânjește barba blondă și rară
ca o mătura schioapă și veche

Niita, tocmai din Africa
ce-o fi făcând fata asta cu arta în Africa
aici artiștii sunt sortiți uitării
în Africa înfometării
stă mereu lângă sobă și tremură ca un buchet de maci fără petale
Carmen e înaltă și slabă ca o exclamare arțăgoasă
mereu pusă pe ceartă și mereu cu competițiile
o privesc cum își strânge fiecare bucățică de cărbune
le pune în penar, le acoperă cu tifon
și suflă peste ele ca peste o bancnotă de 1000 de $

Bogdan tăcut, cu o coadă neîngrijită și soioasă
mă cam deranjează la nas, îl evit bineînțeles
însă nu e băiat rău, că-și schimbă gagicile treaba lui, dar mă tot gândesc cum de n-au simțul mirosului gagicile lui...
Îmi amitește de stilul lui Stork, e prea bibilit pe lucrările lui
Eu ascult Requiem-ul lui Mozard și suspin a greu
Nasol e Ardealul ăsta
nasoi colegi și nasoale colege
și un țăcănit de prof, obsedat de văduvia lui

Sergiu e jigărit și el, ca și el Liviu
Liviu e cel mai frumos băiat pe care l-am văzut la secția de sculptură
așa că mă uit cam lung la fața sa
îmi zâmbește plăcut și ascultă la maxim populară
are o linie la desen, de invidiat, e oltean cu traistă de cioban
Radu e posac și fără prieteni
e cel mai mare din clasă, se simte ca un tătic între copii
poartă costum și palton la modă
iar pe lângă blugii noștri pare scos din scena filmului “Singin' in the rain”

Cristi e cu chestiile scumpe, trebuie să-și cumpere cel mai scump breloc de chei
și mai are ceva afaceri cu blugii interesanți
stau ca tabla și se roșesc când bate vântul în ei
se albesc când lucrăm în ghips
se 'negresc când se lipește lutul de ei
dar a doua zi blugii lui sunt impecabili
desenează celulare și calculatoare sau porc în soare și tot ce e nou
Istvan, ungur rătăcit printre nuiele e tăcut și super ordonat
în atelier e bilă de sticlă prin care se vede frizura și dunga de la cămașa lui brodată
blond ca frate-meu
mi se lipește de suflet cu dungile lui
e ca un prinț din Făt Frumos cu lacrimi
cu sabie și coif lucios în păr bălai.

Laura nu se mai dumirește
cine e cu mine, cine este împotriva mea
eu și cu cine fac casă bună din sala asta
cu nimeni cred
așa că îmi iau geanta din piele de zebră
biata zebră, împușcată de bunică-mea
și-mi târâi picioarele spre casă
sunt un Prokofiev prin arii saltimbance.