Lămpi veghează de-a lungul drumului care desparte albul de negru
mărturia mea e aninată de degetul cel mic
o minimă răbdare trebuie să ai cu mine
când îți cer să mă lași să îți conturez urma pașilor cu cretă.

pui un pas în fața celuilalt
și mă înveți astfel și pe mine să pășesc
gândirea e inutilă când trebuie desenat doar un contur;
importantă este bucata de cretă
broboane de sudoare își fac cuib pe streașina sprâncenelor mele -
of, pașii tăi sunt destul de mulți...
în miere îmi înmoi degetul și o las să se prelingă
pe urmele tale

îmi este destul de greu să îmi păstrez echilibrul
când vântul îmi suflă cuvintele și mi le aruncă în abisul pașilor tăi.