Revăd cu ochii minții copilăria.
Cu toate greutățile, se păstra armonia.
Era după puțini ani de la război,
Cine oare își mai aduce aminte de noi ?
Cât de mult ne bucuram de zilele însorite,
Ce jocuri inventam, de-a dreptul minunate.
Priveam pe vecini, pe toți cunoscuții,
Cu mult drag ne ajutau, eram uniți.
Exista în vecini o familie de armeni,
Erau atât de cumsecade, cu adevărat oameni.
Mama cu un teanc de încălțări ne trimitea,
Pentru că unul dintre armeni cizmar era.
Nu ne cerea niciodată plată pentru munca sa,
Dădeai cât vroiai, cât te lăsa inima.
Era atât de bun, de corect și înțelegător,
Încât și azi mă gândesc la el cu nostalgie, dor.
Probabil nu mai există de mulți ani pe pământ,
Sigur este într-un loc bun, pe un nor de sfânt.