pe când eram copil am rupt picioare
lăcustelor
și greierilor întunericoși
nu mă îngrijorau ochii fioroși
pânditori tăcuți în calendare

pe calul meu de lemn purtam victorii
luam ostatici
oameni de zăpadă
și câini întărâtam treziți să vadă
pe-nălțătorul zmeului la cer

au fost acestea toate ca o boală
ce s-a-ntețit în fiecare zi
și m-au ajuns blesteme
ne-nțelese
de-a rupe și de-a scrie poezii