Șarpele de cauciuc VI

Meditez adânc asupra unei coli albe de hârtie, din când în când îi fac câte o vizită cu pixul. Pentru o clipă am impresia c[ albul hârtiei conține o radioactivitate comună care o ferește de dogme și de fanatismul șarpelui de cauciuc ce îi dă târcoale. "Dar, la dracu cu acest animal, căci în cadrul rațiunii măsura bunului simț este ca un ochi atoatevăzător", tocmai îmi spuneam în sine, când șarpele de cauciuc iese șerpuind de sub coala de hârtie, sâsâindu-mi o amenințare:
- Acum ssse ivesc vânătorii de greșeli, în ecologia spiritului au și ei locul lor. Fără să stau pe gânduri ripostez:
- Du-te la naiba,șarpe de cauciuc! La naiba cu tine, ce puii mei ai venit iar să mă tulburi? Riposta mea a fost egală cu zero, el, șarpele de cauciuc,continuând să-mi spună, sâsâind amenințător:
- Și sssă-i vezi pe acești vânători de greșeli cum sse mai bucură când dau de câte o nepotrivire.
Atunci strig la el:
- Mai stai locului, pocitanie de cauciuc, azi ciudata bucurie neagră a acestor vânători de greșeli nu reduce spațiul de netrecut dintre adevărul literar poetic ;i mediocritate. Eu, unul,îl las în noaptea afișelor și cronologiilor. Acum du-te dracului, du-te acolo de unde ai venit, să nu te mai întorci decât atunci când te voi chema, adică niciodată!
Vrând să-l strivesc, trântii scrumiera peste capul său, el, unduindu-se repede sub coala albă de hârtie, se făcu nevăyut, poate pentru scurtă vreme, după cum îl știu eu este un imprevizibil, un întunecat care,din când în când, apare și evoluează pe sârma fisurată a cascadoriei făcând ca trăirea să fie situată sub auspiciile cotidiene, poetul devenind un altul în fața publicului cititor, un public cititor sever ce nu aplaudă, un public cititor nedumerit de performanțele poetului. Scap pixul pe coala albă de hârtie și-mi spun: "Măi să fie, cum mama dracului a ajuns șarpele de cauciuc să-i cuprindă și pe cititori, transformându-se într-o diferență măsurabilă peste care trec fragile fire de legătură, acest șarpe de cauciuc hrănindu-se din chinurile societății și ale poetului. Ca un răzvrătit, încep să pleznesc cu palma peste suprafața biroului, peste toate colile de hârtie scrise și nescrise, doar-doar voi reuși să strivesc cu mâna mea bestia de cauciuc ce se tot strecoară printre versuri și tot soiul de cuvinte. Convins pentru un moment de dispariția ei, pun pixul jos și îmi aprind o țigară. Un gând nu-mi dă pace: "Ce-ar fi dacă aș prinde șarpele de cauciuc și l-aș închide între pereții unui calculator ca într-o mașină de tocat infernală ? Poate așa să scap dracului, să-l trimit în puii mă-sii pe acest șarpe de cauciuc." Privesc din nou coala albă de hârtie realizând prezența unei halucinante jonglerii cu personajele cuvinte, o înfruntare ce nu se poate sfârși decât prin crimă. În cazul de față actul criminal este poezia. Sau poate greșesc, poate fi chiar șarpele de cauciuc, acest instigator ca o zonă de laborator în care se rezolvă toate agoniile existenței.

Copyright by Petre Bucinschi