Ce simți tu frunză vie ?

Ce simți tu frunză vie ?
Când sufletul tău verde
Arde de durere,
Strivit de un picior.
Ce simți tu suflet omenesc ?
Când gustul minciunii
Îți șoptește dulce, te ador.

Ce simți tu frunză vie ?
Când vântul cu furie
Din ramul crud,
Patetic te-a desprins,
Lăsându-ți plutirea în delir,
Ca a oamenilor fluturi,
În verde vis.

Ce simți tu mândru soare ?
Când luna plină
Îți eclipsează strălucirea vie,
Ascunzându-ți cu invidie privirea,
Duelându-și apoi,
micimea taliei cu tine.

Ce simți tu mare ?
Zbuciumată, dorită și iubită,
Când vântul te-ntărâtă,
Biciuindu-ți obraznic
obrazul răbdător,
Provocându-te temător
La duel și amor,
Ridicându-ți pescărușii în nori,
Și munți de valuri spumoase
În catarge de mirări și fiori,
Ca ale omului pieritor.

Ce ai simțit copil pribeag ?
Când mânuța ta plăpândă
Căuta disperată,
Pe ce-a a mamei naive în zadar,
Și lacrimile tale arzând sărat
Gura înfierbântată de plâns,
Striga cu durere după noroc,
Ca atâția copii de fapt,
Ca atâția copii...

Cum simți tu iubire ?
Cancerul invidiei,
Ce atrage magnetic amatori,
Ca să-ți sugrume din fașă bobocul,
Încetișor,încetișor,
Lăsându-ți sentimentele mute,
În zbucium și durere,
Ca al multor iubitori pieritori.

Ce simți tu Doamne ?
Pentru noi veșnicii trădători
Ai codului tău de legi.
Până când ?
Iubirea ta mărinimoasă
Nu ne-o renegi,
Știind că suntem
Frunze muritoare, rătăcite,
În enigmaticul tău univers.

05-03-2006