Mi-ai zâmbit de sub tramvai
Erai năuc
Și nu știai
Că cerul zboară-n perfecțiune,
Dar nu-ți păsa.

Doi ochi mari,puri și infantili,
Ce mă ajută să-mi revin
din revenire,
Să nu devin o pesimistă,
Ci o realistă visătoare
Șlefuită de inflexii infatuate ale vieții.

Să nu mă opresc la stadiul de telegramă,
Ci să mă scriu într-o scrisoare.
Fără să mă limitez la o buruiană,
Să mă cresc într-o floare.
Să mă mănânc o livadă dintr-o prună,
Să țipe viața-n mine ca o nebună.

Tu ieși gentil de sub tramvai
Și mi te alături pe acoperiș.
E ca un vis real,
Cu aromă de lapte cu griș.