N-aștept nici vise ,nici furtună,
Tornade, a speranțelor brumă
Nu vreau nici idoli și nici zei,
Fecioare salvate de zmei.

Privesc doar cerul,efemerul
Și același mai mereu.
Furtuna mă simt eu.
Visarea,o idee
Speranța,orhidee
Pentru o albină
amatoare de lumină.

Observ cum ploile ne plâng de milă
Și cum doar cei neiubiți de iubitori
Ne mai alină.
Dar totul e prea plin de nimic
Ca să încerc să-mi mai explic
De ce nu pot încadra speranța-n infinit.

Respir...

Totuși, mai rămân un pic
Ca să le demonstrez că pot
Să-ncerc măcar să mă ridic
deasupra lor.