Capul meu se rostogolea-ntre umerii ideilor cu tine
Pe fiecare umăr îl iubeam
Și cu fiecare pendulare simțeam
că exist
Mai mult
Mai mult
tot mai bolnav

de-aceea când exist doar cu ideea mea acum
miroase-ngrozitor a durere-n toată casa.
Fiecare moare, chiar și toamna, chiar și noi…

Ș-atunci decid să îmi renasc un alt trup pur,
Să caut lumea peste tot în mine,
Să mișc un deget pentru o furnică,
Să alin apa de izvor…

Dar, oare, dacă, m-aș renaște aer
(să te simt mai bine)
Și mi-aș lăsa trupul pe Pământ
Ai face trafic cu oasele mele
pentru un nod din firul pielii mele lângă tine?
I-ai face eretici pe cei ce nu m-ar respira
Și ar muri de sinucis?
I-ai spune toamnei verzi și-uscate
Despre primăvară, ierni și ani?
I-ai face eretici pe cei ce nu cred că
Iubirea poate pluti în aer?