o haină veche codul tău genetic
în care găsesc doza suficientă de lene
cînd frămînt între palme
forme schimbătoare o mașinărie moale
într-o lume inventată de o femeie
creier cu vulvă dintr-un meniu exotic
un gol interior ce macerează simplu
încotro îl duc picioarele
oricît de bine oricît de departe

nu știu ce se va întîmpla cînd
vocea îți va deveni mieroasă
ca o juisare subțire
vierme hămesit mereu la pîndă
sub un zid fosforescent
spre care lunec năuc

tăcerea mea dezumanizată
asemenea unei larve cade în dizgrație
peste orgasmul timid
într-un pat făcut în grabă