Nu de moarte mă tem. Ci de ușurința
cu care m-aș putea obișnui cu lumea
de dincolo, uitînd-o pe aceasta.
Mă împiedic mereu de propriu-mi trup
ca de un prag blestemat. Paznicul porții
îmbie doar jumătatea nevăzută
să intre. Dar tu mă vrei întreg, Doamne.
Întreg și singur. Abia acum înțeleg:
dacă păsările ar cînta toate deodată,
le-ar mai asculta cineva?